Posts
.jpg)
În sfârșit, a apărut și online. Nu știu pentru cât timp, dar deocamdată este. "Parthenope". Las link-ul (link-urile pe diverse surse) în postare. Și un scurt review de pe youtube care doar zgârie suprafața. Am vrut să scriu despre film, și e tare mult de spus, dar nu pot - îmi e mult prea aproape emoțional.
"Of course, life is huge. You get lost everywhere." Cu fraza asta din Céline începe. Da, un "vortice emotivo". "Parthenope", din nou, bineînțeles. Pentru că azi l-am revăzut, în cinema - și toată ziua am fost în film. Și toate zilele astea. Atât de multă subtilitate, finețe, sensibilitate, tristețe și frumusețe. Nu am cuvinte să descriu cât de mult am rezonat cu filmul ăsta și cât de multe părți din mine am regăsit în el. Dacă cineva vrea să mă cunoască, cea mai scurtă și corectă cale e să vadă "Parthenope". Cât înțelege din el, asta-i altă poveste. Sau nu. "Parthenope" a depășit cu mult "La grande bellezza" și, probabil pentru următorii zece ani, o să fie primul în topul filmelor mele de suflet (urmat, pe locul 2, de "La grande bellezza"). Ambele în regia lui Sorrentino. Aveam așteptări mari înainte de vizionare, îl așteptam de mult, am urmărit încontinuu când apare, parcă aș fi știut, parcă aș fi simțit ce urma să văd. Așteptările mari mi-au fost cu mult întrecute. This is what happiness looks like. ❤️
'Io come Parthenope, il tempo mi addolora', a spus Sorrentino despre filmul său, iar eu pot să spun același lucru. Asta ar însemna că eu aș fi Sorrentino, ceea ce este adevărat, ca percepții asupra lumii și trecerii timpului. Azi am văzut filmul - și este doar prima vizionare. De văzut în cinematograf, este e x t r a o r d i n a r. La grande bellezza, The Hand of God (È stata la mano di Dio), Il Divo, Youth, The Young Pope și, acum, Parthenope - tot atâtea motive pentru care Sorrentino este și rămâne regizorul meu de suflet.
.jpg)
-001.jpg)
