Un nou fragment din romanul în lucru. Și un clip video despre psihologia sexual workers care mi-a adus inspirația/documentația necesară acestei părți care-mi trebuia în roman.

        Nu știa ce fusese în capul lui să se încurce cu Sonia. O știa pe femeie de ceva timp, dar nu suficient cât să își da seama cam la ce să se aștepte din partea ei și la ce nu. De obicei nu avea nevoie de mult timp pentru asta, dar știa că Sonia era femeia lui Adrian și deci situația era mai complicată. Micu își cunoștea bine prietenul din tinerețe și știa că pentru el Sonia nu era decât un partener de afaceri, mai mici sau mai mari. Pentru Adrian toată lumea era la fel, și femeile, și prietenii. Adrian respira afaceri, asta era viața lui. Dar pe Sonia nu o cunoștea mai deloc și, în afară de faptul că făcea niște blow-job-uri memorabile, nu avea alte date importante despre ea. Îi era loială lui Adrian? Reprezenta și alte interese? Oare Adrian era la curent în legătură cu relația lui cu Sonia? Știa că, indiferent de situație, prietenul lui nu i-ar fi spus niciodată nimic. Nu știa ce fusese în capul lui, pur și simplu. Și să mai și cheltuiască bani cu hotelul, asta era a cincea oară deja. Când pe el îl așteptau copiii acasă. Ca să nu mai zică și de Ramona. Arunca banii în vânt pe blow-job-uri, de parcă n-ar fi avut din astea și servite gratis în mașină noaptea, de diverse alte prietene de-ale lui. Dar prietenele lui nu erau Sonia. Iar cu ele nu priza cocaină, așa cum începuse să facă cu Sonia de a doua oară. Era speriat cumva, știa că nu trebuia să se atingă de marfă. Praf pe nări e praf pe suflet, așa-și spunea și așa spunea și celor care cumpărau de la el, considerând prin acest disclaimer că era ca un fel de rânduleț, scris cu litere mici, ca în contractele măsluite prin care auzise că băncile luau casele oamenilor când ajungeau în incapacitate de plată a ratelor. Un rânduleț mic, praf pe nări e praf pe suflet, și el considera că și-a avertizat clienții în legătură cu efectele nefaste pe care consumul de droguri îl are asupra vieții sociale, mintale și a stării de sănătate generale. Nu era client căruia să nu-i fi recitat rândulețul. Așa dormea cu conștiința împăcată, că oamenii prizau în cunoștință de cauză. Nu punea poze schimonosite pe pachețele, așa cum se făcea pe pachetele de țigări. El avea rândulețul lui, pe care îl considera de mare impact. Cel puțin pentru el era. Și iată, cu toate astea, s-a găsit prizând cu o femeie cvasi-necunoscută, într-o cameră ieftină de hotel. Ani de zile nu se atinsese de marfă. Dar acum, starea pe care i-o dădea praful ștergea cu desăvârșire din mintea lui chipul femeii pe care o găsise pe câmp vara trecută, zbătându-se între viață și moarte, murind, el lăsând-o murind chiar sub ochii lui. Mai ales că el își cunoștea foarte bine secretul pe care Adrian, prin Sonia, voia să-l afle: Micu o cunoștea pe moartă. Ochii ei sticloși, deschiși spre cer, îl urmăreau și se simțea privit chiar și când era singur. De fapt, nu se mai simțea niciodată singur, nici măcar în somn. O pereche de ochi îl priveau, nici măcar cu reproș. Era acea privire neutră care apare în ochii tuturor morților. Privirea care îți arată că nimic nu contează, că binele și răul sunt noțiuni relative și că dincolo de moarte tot ce contează e cerul, vântul, ierburile uscate foșnind sub pașii animalelor mici. Cocaina îl făcea să uite pentru o vreme, și știa foarte bine că blow-job-urile Soniei nici nu ar fi fost așa memorabile fără praf.          

        Privi femeia care stătea întinsă lângă el, dezbrăcată, așteptând restul întâlnirii lor sexuale. Era o femeie frumoasă și stilată. Tocmai bună de escortă de lux. Poate asta și era. Iar el, ca prostul, după acel blow-job fenomenal care tocmai se încheiase, îi spusese despre afacerile lui. Și despre femeia din câmp. Și mai și începuse să plângă. Da, ca prostul. Drogurile astea îl fac să-și piardă controlul. Trebuie să renunțe. Are copii. Ramona știa ce face, de asta îl trădase. Încă îl durea trădarea ei. Noroc că Adrian rezolvase. Adrian, a cărui femeie stătea întinsă acum lângă el. Un sentiment de urgență îl cuprinse brusc și se azvârli asupra trupului încremenit al Soniei, cu disperarea unui înecat care se agață de pai. De paiul din ochiul celuilalt. Lumea e plină de paie. Lumea e un grajd. El e într-un grajd. Să-și oprească gândurile. Nu poate. Se privește din exterior: face sex cu femeia asta, ale cărei picioare i-au încolăcit șoldurile și se unduiește alene sub el. Are ochii închiși, mâinile ei îi mângâie ușor spatele și coboară ușor. Se încordează și mărește ritmul. Simte în cap și în șale exploziile date de drog. În momentul final, femeia deschide ochii și-l privește fix. Privirea aceea neutră, dincolo de bine și de rău, privirea celeilalte, îndreptată spre cer, sticloasă, indiferentă. Micu se rostogolește de pe corpul fremătând al femeii, se îmbracă febril și iese din cameră val-vârtej, trântind ușa. Își jură că asta a fost ultima dată când s-a atins de cocaină și cocaina de el. Și Sonia. Ultima dată. 

        În cameră, Sonia a rămas în aceeași poziție. Nici măcar nu și-a întors capul spre bărbatul care a ieșit pe ușă hohotind de plâns. O lăsase nesatisfăcută iar drogul își cerea drepturile. Trupul i se mai undui o vreme, încordat în aer, apoi se prăbuși cu un oftat prelung. Se ridică în cot și-și aprinse una dintre țigările uitate de Micu pe noptieră. Asta a fost ultima dată, își spuse și ea. Nu agrease deloc sexul cu bărbatul grăsuț și chelios. Măcar fusese curat, iar cocaina o ajutase să treacă totul mai ușor. În sfârșit, obținuse ceea ce îi ceruse Adrian. În sfârșit, se putea întoarce la el și la sexul de calitate cu care se obișnuise: un sex care nu-i cerea droguri pentru a se putea simți bine. Răsuflă ușurată și-și trase repede pe ea rochia mulată, cu imprimeu leopard. Pantofii Loubutin alunecară ca unși peste călcâiele ei, cărora cremele scumpe cu care era obișnuită le dădeau o hidratare optimă. Aruncă o ultimă privire camerei ieftine, se scutură cu dezgust și ușurare și închise ușa încet, pe neauzite, ca și cum ar fi vrut să șteargă amintirea camerei insalubre și prost mobilate din viața pe care și-o decorase impecabil.

           *** 

        Puse mâna pe telefon și formă numărul cunoscut. Două cuvinte și închise: pe seară o aștepta întâlnirea cu Adrian, iar faptul că avea un secret doar al ei și că nu avea să-l mai vadă pe Micu îi aduse un mic zâmbet în colțul gurii: fusese o zi bună. Și simțea că ce urma să se întâmple avea să fie în avantajul ei. Deschise camera telefonului și începu să-și facă o serie de selfie-uri – activitatea ei preferată în momentele cu lumină bună – iar acum lumina era perfectă. 

        În timp ce-și admira în camera telefonului trăsăturile perfect simetrice, o parte din ele realizate cu ajutorul talentului unuia dintre cei mai la modă chirurgi plasticieni din București, Sonia își trecu pe scurt în revistă viața care o adusese pe un drum natural aici. Nimic forțat, totul trasat încă din copilărie. Fusese mereu o fire rebelă, iar asta de multe ori o pusese în situații dificile. Una dintre ele fiind pe la șase ani, când era atrasă de explorarea blocurilor de țigani, pline de păduchi, lucruri vechi, mâncare aruncată și haine mirosind a corpuri murdare și mucegai, mirosuri care, amestecate cu mirosul de zid vechi și umed de la țevile sparte, îi dădeau un fior în stomac și o făceau să caute subsolurile pustii și întunecoase, uneori populate de șoareci, ale acelor blocuri. Întunecoase, da, pustii, nu întotdeauna, își aminti, în timp ce-și retrasa cu precizie conturul buzelor cu un creion roz intens. Iar în una din dățile când subsolul unuia dintre blocuri nu fusese pustiu a fost și ziua în care și-a pierdut virginitatea, cu un țigan pe care l-a găsit acolo, un băiat de vreo șaișpe ani. Băiatul stătea cu spatele la zid și urina, iar când a auzit foșnetul unei alte prezențe în spatele lui, s-a întors fără să se mai încheie la șliț. Curiozitatea ei de copil s-a împletit cu momentul, probabil potrivit pentru Gioni, de a o invita să experimenteze acea parte a corpului lui care ei îi lipsea. Lucrurile, chiar de atunci, începuseră să se desfășoare natural. Nu știa exact ce i se întâmplase, dar mintea ei percepuse totul ca fiind normal: șirurile de băieți care începuseră să se perinde peste câțiva ani, după ce-i venise și ciclu, în subsolul acelui bloc, pentru a desfășura cu ea acea activitate, simplă și nevinovată după părerea ei. Gioni rămăsese mereu lângă ea, iar acum colecta bani de la băieți, din care-i dădea și ei câțiva lei, deci totul era corect. De câteva ori ajunsese chiar să simtă plăcere, mai ales cu unul dintre băieți, dar nu-i spusese nimic lui Gioni. Simțea instinctiv că nu era un lucru de spus unui băiat. Contracțiile acelea moi și ritmice dintre picioare, precedate de valuri fierbinți de plăcere, în care simțea că putea să i se facă orice, de oricine, nu putea să le povestească decât unei alte fete. Dar prietene nu avea, decât mai târziu, când în sfârșit și colegele de liceu (între timp crescuse) își începuseră viața sexuală. Abia atunci află că acea activitate, pe care ea o începuse sporadic și cu nevinovăție la șase ani, era ceva considerat de mare valoare de cele cu care-și împărțea apartenența la gen. Nu oricând, nu cu oricine și nu fără valoare. Cam asta era ideea. Partea cu valoarea o înțelegea și ea foarte bine, doar câștigase ceva bănuți pe care-i investise în ea însăși: era cea mai bine îmbrăcată fată din liceu și deja începuse injecțiile cu acid hialuronic în buzele pe care ziua le dădea doar cu un gloss natural. Nu prea înțelegea de ce prietenele pe care și le făcuse la școală erau atât de îndârjite să țină la partea cu sexul: trebuia ca aspirantul să le facă curte, să le scrie mesaje romantice, să le dea like-uri pe toate conturile virtuale, fb, insta și alte prostii: până la urmă se ajungea tot acolo, relația dura o vreme, apoi procesul se relua, cu alt aspirant. Valoarea pe care ea o percepea concret, în formă materială, era văzută de celelalte fete materializată în timpul petrecut de băiat cu ele și în exclusivitatea relației, atât cât dura. Nu i se părea o afacere avantajoasă, Gioni o învățase asta, iar ea făcuse mai târziu singură calcuele și-i dăduse dreptate. 

        Era blondă natural, cu ochi albaștri și fusese mereu atrasă de lucrurile clasice și de bun gust, așa că-și ținea capul sus când mergea pe stradă sau când fuma în cafenelele de lux pe care-i plăcea să le frecventeze – pe banii ei, nu ai băiatului care o invita la “o cafea”, cum făceau prietenele ei, care credeau că Sonia vine dintr-o familie cu mulți bani și ore bune de studiu al manierelor elegante și balet. Sonia lăsase lucrurile așa, nu contrazisese presupunerile, iar manierele și orele de balet fuseseră reale, erau lucruri pe care ai ei i le refuzaseră în mod natural, iar ea le plătise din banii câștigați în mod corect și care o ajutaseră să devină o escortă de lux. Se mutase singură de la șaișpe ani, familia o lăsase în pace, prea ocupată cu frații și surorile ei mai mici, care cereau tot timpul bani, atenție și multiple vizite la doctor. Locuia în centru, pe lângă teatrul Odeon, iar activitatea sexuală, pe care ea nu o găsea deloc promiscuă, ci dimpotrivă, cea mai corectă și cinstită în modul desfășurat de ea, se mutase într-un apartament luxos din apropiere de Hilton. Pe Gioni nu-l mai văzuse demult, partenerul ei devenise acel băiat cu care simțise prima dată plăcere când era mică (la șaisprezece ani deja se considera matură și trecută prin viață și, față de colegele ei, era adevărul adevărat). Adi se dovedise a avea mai mult bun gust și alte standarde decât Gioni: era român, era curat și el chiar provenea dintr-o familie cu stare. Nu știa amănunte, dar Adi locuia într-o vilă pe Iancu Nicolae, alături de părinții lui. Nu o dusese niciodată acolo, deși îi spusese că are intrare separată și că o zonă din vilă era doar a lui. Era student și Sonia nu se mirase când el își deschisese o afacere de videochat, tot în nord, pe undeva pe lângă pădurea Băneasa. Fusese prima fată de acolo, iar de atunci încolo câștigurile ei deveniseră chiar mari: își cumpărase vreo patru apartamente deja; la optsprezece ani, o dată cu prima carte de muncă, schimbase black cab-urile cu care mergea la liceu cu un Mercedes personal, tot negru, cumpărat la impuls de la Porche leasing: la fel ca pe o rochie, văzuse mașina în vitrină, intrase și plătise. Plecase de acolo cu ea – școala de șoferi o avea deja făcută. Colegele de liceu nu se miraseră când o văzuseră: știau că ea nu urcă decât în Mercedes, și black cab-urile le comanda după această preferință și ajunsese chiar să aibă șoferii ei preferați. Spusese tuturor simplu că primise mașina cadou de ziua ei – și nici nu mințise. Singurul amănunt era că își făcuse singură cadoul. La optsprezece ani era deja o femeie independentă, elegantă, stilată, care ajunsese să nu se culce decât cu cine își dorea. Pe Adi nu-l refuza nici acum niciodată, deși relația lor sexuală se consumase de mult: Adi avea alte favorite de la videochat, iar ea desfășura aceeași activitate sexuală, dezorganizată după părerea majorității femeilor, dar foarte clară și organizată după părerea ei: se culca cu cine voia, când voia, nu era monogamă și nici nu pretindea asta. Disprețuia bărbații care îi dădeau bani, cadouri scumpe, vacanțe exotice. Îi considera prea puțin masculini și, deși realizați din punct de vedere social, unii fiind chiar persoane din sfera politică, pentru ea erau doar niște bărbați cu prea puțină stimă de sine pentru a încerca o relație cu o femeie frumoasă din afara zonei escortelor de lux. Probabil rămăseseră din adolescență cu teama de respingere, nu avuseseră acces prin merit personal la femei frumoase și singurul mod în care puteau să le obțină compania și favorurile sexuale era contra cost. O interesau aceste lucruri, pentru că, până la urmă, banii îi făcea și pe partidele de sex, dar folosindu-se și de psihologia după care funcționau acești bărbați. 

        Se gândise și la o relație stabilă, deja avea douăzeci și șase de ani și obosise puțin. Dar îi era greu să găsească în sinea ei o picătură de respect pentru toți acești bărbați care o plăteau pentru că nu erau în stare să facă mai mult de atât. Unii erau căsătoriți, aveau familii. De-a lungul anilor văzuse tot ce putea să fie mai întunecat în mintea și comportamentul unui bărbat. Mai multă încredere ar fi avut să lege o prietenie cu un asasin plătit s-o anihileze. 

        Închise clapeta fardului cu un sunet sigur și sec. Își concentră mintea în prezent, pe relația cu Adrian, care se reluase neașteptat pentru amândoi, după dispariția Andreei. Sexul cu el îi făcea plăcere, totdeauna îi făcuse, fusese primul cu care înțelesese despre ce era sexul, de fapt. Evenimentul își pierduse importanța inițială, dar, deși era vorba de business acum, plăcerea rămăsese. Iar Adi avea nevoie de un om de încredere și, măcar în ceea ce privea femeile, se putea considera una dintre ele. Știa că, la fel cum Adrian era pentru ea unul din lungul șir de bărbați, la fel și ea era pentru el. Uneori avea impresia că bărbatul nici nu realiza de câți ani se cunoșteau și că aveau o istorie. De câteva ori îi surprinsese acea privire goală pe care i-o văzuse în compania femeilor cu care stătea doar o noapte. Era ceva în mintea lui care să prindă rădăcini? Nici măcar nu era vorba de bani, bani avusese tot timpul, din familie. Încerca să-și dea seama ce-l făcea să trăiască pe acest bărbat și nu reușea. Poate că era doar unul dintre acele personaje care pur și simplu nu trăia niciodată cu adevărat, care-și petrecea viața trecând de la o blazare la alta. Se gândi că poate și ea era la fel. Nu era sigură. Încă mai aștepta ceva care s-o facă să tresară. Poate că Adi nu spera la nimic, dar ea și-ar fi dorit un cutremur. Scutură cu atenție țigara în scrumieră: cu atâta atenție, încât se gândi că nevoia ei de control nu prea lăsa loc niciunei surprize. Se gândi să se schimbe cumva, apoi renunță. Era cel mai bine și mai sigur așa. 

        *** 

        Lumini în surdină, gândi Adrian, aproape adormit. Era, desigur, muzica cea care era în surdină, dar lumina pusă pe dimmere la minim în întreaga cameră îl făcuse să aibă acea asociere. La fel cum istoria comună din copilărie îl făcuse să aibă această asociere cu Sonia. În mod normal, nu repeta femeile. Fusese Andreea, care îi plăcuse mult. Andreea dispăruse. Acum era Sonia; nu pentru că era foarte interesat de ea, flama aceea dispăruse în vârtejul de lenjerii de lux și picioare perfect epilate care acoperiseră amintirile primei tinereți, când Sonia fusese pentru el singura femeie adevărată, singura care-l cunoștea bine sexual și care se mula pe toate preferințele lui. Flama se dusese, femeile veniseră și plecaseră, o parte dintre ele o depășiseră pe Sonia pe plan sexual. Dar nu pe planul încrederii pe care o avea în ea. Și care știa că era reciprocă. Și Sonia avea încredere în el. Parteneri de afaceri. Fără a avea un IQ deosebit, femeia era suficient de diplomată și de versatilă încât să îi poată încredința unele sarcini și să se poată asocia cu ea pentru a obține unele lucruri. Îi mângâie contururile perfecte, cu linii fluide, așa cum mângâia uneori contururile metalice ale Ferrari-ului pe care, de cele mai multe ori, îl ținea în garaj. La fel și pe Sonia – de cele mai multe ori nu o folosea, dar atunci când o făcea, era o plăcere. Reciprocă. Rămase nemișcat, pe măsură ce pleoapele îi estompau tot mai mult lumina difuză iar muzica în surdină deveni primul vis al nopții.