Acum când trăiesc împotriva tuturor
n-am contribuit cu nimic la perpetuarea acestei rase de imbecili de pe întreaga planetă
veșnică masă de manevră pentru guvernele tuturor țărilor
n-am nici un merit în asta a fost o pură întâmplare
aș fi putut ca oricare altul să contribui cu unul sau mai multe specimene
și-atunci aș fi fost bucuros ca o caracatiță care-a fătat
în același timp mi-ar fi fost silă de mine însumi
nu mai mare decât acum când trăiesc împotriva tuturor
disprețuindu-mă că nu reușesc să mă sinucid
știind că sunt prea laș pentru asta și prea atașat de aceste cuvinte
care-mi ghidează existența ca niște răspântii de macaz direcțiile trenurilor
căci existența mea cuprinde atâtea direcții contradictorii
trenuri care merg în ambele sensuri pe aceeași șină
ori plante tropicale care cresc în seră iar apoi sparg geamurile și-mbracă sera într-o draperie verde și sârmoasă ce rezistă gerului din aceste ținuturi
sunt omologat ca demn urmaș al lui iov lipsa averilor și a prietenilor sporindu-mi
bogăția lăuntrică acea obscură colcăială de cuvinte și emoții
pe care le-ncearcă o mie de oameni de pe strada în pantă
unul lângă altul plantați mai deși decât copacii
și atunci când acești oameni în șir ajung la mare
se lasă-n val ca ventuzele unei caracatițe gigant
năpăstuită bolnavă de toate anomaliile rasei ei și nemaisperând
să se întoarcă vreodată pe mal
Nu pot folosi mai mult această hârtie decât acum
sunt poetul total al clipei care moare sub umbra literelor
și sunt deja hulit de-un continent întreg de tărtăcuțe golite de orice substanță
în locul creierului de-ar avea măcar lapte și tot ar fi bine
mamele au scuza că gândesc cu laptele din sâni și din cavitatea amniotică
căci pruncii înoată în lapte uterin și-și desăvârșesc țipetele în lapte
pe planeta asta de imbecili țipetele pruncilor din burțile mamelor sunt singurele care mă interesează și mă hrănesc căci ele sunt adevăr necorupt
o omenire nenăscută le face pe mame să tresalte o clipă în jar metafizic
o clipă doar și-apoi totul moare pe masa bancherilor cu minți supersonice
țintind spre altă planetă căci pe asta au distrus-o pe îndelete
Mânia de a fi în viață mă face să salivez
precum câinele lui pavlov ori al lui molotov
toți câinii poartă nume rusești toți papagalii nume românești
declicul atlantidei coboară printre bordeie săpate-n nămolul de paradă
poate ne pregătim pentru stele și uleiul cosmic al înaintării ne afectează buricul
buricul e pecetea clonării unei umanități fără sex
ne vom lungi pe carul mare languroși ca niște bivoli castrați și vom răcni
până-n casiopeea care va scânteia și tremura în tăcerea nopții universale amin
/ Constantin Abăluță, "Țipătul meu castrat din fașă", volumul "Mai sincer ca Himalaya", Casa de Editură Max Blecher, 2018
// foto: Luca de Vicentis
