Alma perdida
Vouă, aspiraţii vagi; entuziasme;
Gânduri de după prânz; elanuri ale inimii;
Înduioşare ce urmează după satisfacerea
Nevoilor naturale; străluciri ale geniului; forfotă
A proceselor digestive; uşurare
A digestiei bine făcute; bucurii fără motiv;
Tulburări în circulaţia sângelui; amintiri ale dragostei;
Parfum de smirnă în cadă, când dimineaţa; visări ale dragostei;
Enorma mea poftă castiliană de a glumi, imensa mea
Tristeţe puritană, gusturile mele aparte:
Ciocolată; bomboane aşa de dulci c-aproape ard; băuturi reci ca gheaţa;
Trabucuri amorţitoare; voi, ţigări adormitoare;
Bucurii ale vitezei; desfătare de a sta aşeazat; dulceaţă
A somnului în întuneric deplin;
Mare poezie a lucrurilor banale: fapte diverse; călătorii;
Ţigani; plimbări cu sania; ploaia căzând peste mare;
Nebunie a nopţii înfrigurate, singur cu doar câteva cărţi;
Urcări şi căderi ale vremii şi ale temperamentului;
Momente recurente din altă viaţă; amintiri, profeţii
O splendori ale vieţii obişnuite şi ale du-te-vino-ului dintotdeauna,
Vouă acest suflet pierdut.
/ Valéry Larbaud, 'Alma perdida'
traducere: Claudiu Komartin
// foto: Jiri Ruzek