Extincție

în nopțile de vară perforate de alcool și ventilatoare

unde ești tu ascunsă la vedere

căutată și găsită fără

să te recunosc

tu frica mea cea de toate zilele

moartea mea deghizată-n obiecte dragi

cu aparență umană

unde ești în zilele iernoase

acoperite de ger străpunse de focuri

când mă strecor în tubulatura utilajelor

de întreținere a vieții și caut

tu iubirea mea așezată între plus și minus

în care infinitul e ceva neglijabil tu

frica mea animal credincios

care-și întinde pielea peste obiecte

le râcâie cu înverșunare

toarnă sulf peste intențiile celorlalți

tu moartea mea cea de toate zilele

care se alintă toarce și mă privește cu ochii mei și ai tuturor

sunt în bucla ta mestecată de tine 

din sângele tău îmi tocesc sensibilitatea

din oasele tale îmi macerez frumusețea

din carnea ta îmi înalț creierul ascuțit de răutatea sistemului

din limfa ta plâng și iubesc printre ruine

din brațele tale mă desprind să o iau de la capăt

mai veche cu o viață mai redusă cu o uitare

cu sunetul tău cresc în tine eu și ai mei

până la următoarea extincție nu

ne lăsa să te pierdem

lasă-ne-n fericirea noastră fierbinte, suferinzi și proști

ferește-ne de extazul rece al realizării

repetă-ne la nesfârșit, tot mai triști și mai tehnologizați

tot mai zâmbitori și incompetenți în umanitatea noastră ratată

acoperă-ne cu nopți calde de vară, cu ierni străpunse de focuri

uită-ne undeva sub pielea ta roasă

din care demult ai ieșit

// foto: Roger Ballen, 'Asylum of The Birds - Ritual 02'