Amurgul să cadă fără sfârșit

La marginea orașului, în baraca de scânduri,
sub amurgul fără sfârșit, sub zăpada nepieritoare, eternă,
nimeni să nu ne trezească din hibernare.

Să auzim zgomotele ultimelor mașini îndepărtându-se
să vedem leșul fătului lepădat în ogradă,
să simțim în depărtare orașul surpându-se,
dar nimeni să nu ne trezească din somn.

Amurgul să cadă, n-are decât să cadă fără sfârșit,
să putrezim dulce sub zăpadă și scânduri,
să fie ultima zi de salvare a pământului
dar nimeni, nimeni să nu vină să ne trezească.

/ Magda Cârneci

// Marc Lagrange