Ride / Apocalypse




ce se poate azi
mâine nu -
asta e schema lumii, ai spus demult
eram pe câmp soarele pe ducă
motoarele se răciseră
întunericul înainta prin cablurile de înaltă tensiune
în orașe se deschideau
cluburile se pregăteau prezervative şi ace 
praf amestecat cu transpirație tânără
am vrut să spun ceva memorabil am tăcut

***

asta e ultima noapte îmi zic
ultima și nimeni nu știe 
uneori e bine să nu știi de unde 
tristețea şi râsul de unde 
extremele trăitul de azi pe ieri 

am plecat singură -
prin oraș doar pustiul și liniștea 
mă opresc și ascult
țiuitul continuu al liniilor izoelectrice


// pinterest