Lucruri simple

Poate că oamenii chiar dau tot ce e mai bun din ei doar

atunci când sunt zdrobiți, ca măslinele.

Sau poate că nu, ce știu eu, mintea mea e un șvaițer prin care

șuieră muzica șoarecilor de laborator când îi îmbrățișează șublerul.

Nu sunt alergică la nimic și totuși sufăr din orice, e suficient să-mi spui că

nu-ți place marțipanul și voi începe să plâng. Căldură umană eliberată

haotic, conținuturi psihice descărcate aiurea, nervi de dimineață, de

nesomn și lehamite, proiectați în cei dragi ca un avion care își

golește dejecțiile deasupra unui vas de croazieră. Nu-i nimic, te uiți spre

paharul cu bere, aproape că ai putea să-i vezi jumătatea plină, dacă n-ar fi

acoperită de amprente pe care, cu puțin noroc, va mai dura

10 ani până să le reproducă maeștrii cyborg. Sunt lucruri simple în jurul

nostru care îmi

fac inima origami. Anarhie emoțională, cutremure insesizabile,

frumusețea naturii

destrămându-se prin propriile forțe, orașe prin care se circulă mai

greu ca în sângele meu și tot aerul ăsta cu care nu am

știut niciodată prea bine ce să fac. E târziu, copiii te așteaptă acasă,

mai bine

nu mă lua în seamă. Suntem cu toții 80% “le am și eu pe ale mele”, restul

apă și calciu. Privește, constelațiile astea par moftul unui artist

contemporan, dar nu fac mai mult decât osatura delicată a unei păsări

colibri. În turnul de control nu a mai rămas nimeni, fotograful cu

Parkinson aproape că a nimerit butonul, măslinele sunt coapte, ar putea

fi sfârșitul. De s-ar opri odată aici.

/ Anastasia Gavrilovici, ‘Industria liniștirii adulților’, Casa de Editură Max Blecher, 2019

// Javiera Estrada