Vampire and The City / @ Aria TNB
femeia de aici este rea e
stricată dedublată pervers
culege din gunoi rămășițele
bunurilor voastre
e cuminte până te
apropii te miroase ca pe o pradă
te face să te simți
imbatabil știe tariful vieții (e ieftin
cât nu dai tot) mâinile ei se adaugă
morții să nu cumva
să-ți scapi capul în căușul lor
te va distruge
femeia de aici e frumoasă și știe
cu eleganță
acoperă tot ceea ce tu nici nu-ți poți imagina
își cunoaște puterea dar frica e mai puternică decât ea a fost
sexul e viu ea e mai vie ca
el fiecare plăcere îi provoacă vina
se încovoaie împrejurul gâtului tău să-ți taie respirația
e dură doar ca să se ascundă în zid
femeia aceasta nici măcar copil nu a fost nu are amintiri de când
a fost ruptă de lume când
fiecare mângâiere trebuia plătită cu boabele proaspete
ale trupului ei mic a crezut
că-I dragoste pentru că uită-te bine
femeia de aici a fost lovită
vine din raiul
celorlalte femei care tac a
tăcut
până când țipătul i-a făcut țeasta bucăți
femeia de aici nu știe să se ierte
doar să se mutileze
nici măcar nu există e
doar o închipuire a traumelor din sângele ei
dar e frumoasă o greșeală a
nopții
/ Luminița Amarie, “Ascunde
amintirile și distruge tot ce-am
atins”, Casa de Editură Max
Blecher, 2019
Spaime de sute de ani cățărându-se pe ziduri ca iedera,
infiltrându-se ca igrasia până în creierul moale și crud al locuitorilor tăi. Mi-ai
vrut binele, orașule, m-ai înfiat ca să mă poți supune și nenoroci. Mi-ai
promis mult și m-ai hrănit cu iluzii. Te-ai șters cu mine la fund și eu mă
întorc la tine. Ce faci cu cerșetorii tăi, cu violatorii tăi, cu pedofilii și
ucigașii tăi, orașule? Ce te faci cu copiii din canale, cu păpușile lor
tăvălite printre seringi? Cu copiii despicați, ciuruiți, asasinați, ce te faci?
Te faci că nu știi, că nu-ți pasă, te faci că “se-ntâmplă”. Știu ce te faci, dar cu piepturile
și piciorușele lor, cu degețelele și buzele lor, care înainte vorbeau, cu
dragostea, inocența și neputința lor ce te faci? Cele mai luminoase povești
despre tine, orașule, sunt cele invizibile, cele în care copiii nu se mai nasc,
și oamenii tăi puternici conduc mașini de lux și vorbesc despre bani și despre
faptul că doar 5% dintre femeile care fac avort simt regret […]. Te disprețuiesc, orașule, pe tine, oamenii tăi
puternici și femeile tale frumoase, dar mă întorc la tine. Și tu, recunoaște,
mă disprețuiești, m-ai înfometat și m-ai înjosit, mi-ai vrut binele, m-ai
adăugat faunei tale pentru extravanganța mea, care nu-ți folosea la nimic. Și-apoi
mi-ai inundat creierul cu zoaiele tale, până la comă. Dar iată, mă întorc la
tine, orașule, și, deși tu nu dormi niciodată, ca să îți tai beregata o să te
înjunghii în spate, o să îți spintec ficatul, o să cazi și o să te lovesc cu
bocancul, să simt cum îți trece la propriu prin gură. Să-ți văd maxilarul
atârnând și limba ta spurcată, carne moartă îmbibată de sânge și fragmente de
dinți. Apoi vom petrece și vom benchetui.
***
Voi fi o dronă în zona ta de confort, voi urmări tot, voi vedea tot, te vei
izbi de mine în ceruri când vei vrea să te înalți. Sunt cel mai pașnic locuitor
al insulei tale, acționez prin prezență. O să îți pară rău, te vei scuza cum nu
ai mai făcut-o, sunt sonda ta de înălțime. Sunt perspicace și nu lovesc, deși
sunt violentă. Eu înregistrez totul, sunt drona ta de conștiință, oricât m-ai
izbi eu rezist […], nimic nu
m-atinge, nici măcar tu.
/ Cosmin Perța, “Arșița”
(fragmente), Editura Paralela 45, 2019
