Pasiunea – și asta nu se prea înțelege – se dezvoltă în sinea celor cărora nu le prea place și tihnește nimic. Ea erupe din tânjire și e hrănită de absență, de o insuficiență, zice Hesse. Eu aș merge chiar mai departe și aș zice că este exact fixația rarisimă pe care o fac cei cărora, din motive de luciditate sau prea mare sensibilitate, le vine greu să intre în rezonanță cu ce le oferă mediul în mod recurent, și se dezlănțuie atunci când în sfârșit apare o sursă de atracție. Un om care se simte ispitit, atras sau încântat de nenumărate lucruri și are multe chemări n-are cum să ajungă la pasiune... Nu are suficientă energie pentru asta de vreme ce îi cad cu tronc prea multe și prea des. Contrar părerii comune, pasionalii nu sunt deloc oameni care se bucură simplu de viață, ci care sunt foarte greu de captivat și de încântat. Pasiunea e fervoarea cu care se agață de ceea ce le poate, arareori și în mod excepțional, absorbi sufletul. / I. Bernea