Mă bucur că volumul de poezie 'Intracranian', care urmează să apară cât de curând la Casa de Editură Max Blecher, a plecat azi spre tipar, într-un proiect promovat de AFCN (Asociația Fondului Cultural Național)


Azi a plecat spre tipar şi va fi lansat duminică, la ediția din 27 noiembrie a Institutului Blecher, la "Iarmarocul de Poezie" de la Londohome. E greu să descriu bucuria; emoția pe care am avut-o văzând acum coperta.
Mii de mulțumiri lui Claudiu Komartin pentru excelenta redactare şi pentru apariția acestui volum. Ana Toma a cuprins în admirabila grafică marca Tomagraph atât de multe sensuri ale cărții, îi mulțumesc mult pentru munca şi talentul ei. Cuvintele de pe coperta 4 mi-au mers la suflet şi îi mulțumesc cu multă emoție lui Radu Vancu pentru asemenea generozitate.
Mulțumiri, Paul Burcia, pentru munca minuțioasă de paginare.