În cel mai recent număr al revistei de cultură Familia (ianuarie 2023), ce urmează să apară cât de curând, va fi și un fragment din romanul la care scriu acum. "Familia", pe lângă faptul că este o revistă de cultură serioasă și recunoscută ca atare în peisajul literar de la noi, este și o revistă de suflet pentru mine, pentru prima dată am publicat aici un grupaj de poezii, acum mulți ani, chiar cu mulți ani înainte să-mi apară primul volum. Tot de la cineva de aici, după ce a citit poemele pe care le-am trimis la redacție, mi-a venit și prima propunere de publicare, m-a surprins, dar atunci am stat puțin și m-am gândit și am concluzionat că nu am chef de publicare, promovare și tot PR-ul aferent, așa că am declinat invitația (dar probabil că publicarea trebuia să fie, de asta s-a și întâmplat, chiar dacă peste ani). Anyways, după o paranteză atât de mare: revista se găsește în rețelele naționale ale librăriilor Humanitas, Cărturești și Librarium, plus librăria independentă "La două bufnițe" din Timișoara. Pentru alte detalii, comenzi, abonamente & tot felul de lucruri, există și link.