'Una dintre prelegerile mele de la cursul de Studii de gen este dedicată femeilor-artist. Evoc, cu acest prilej, figurile unor pictorițe din secolele XVI-XVII, precum Sofonisba Anguissola, Elisabetta Sirani, Marietta Robusti (cunoscută drept Tintoretta), Rachel Ruysch, Maria von Oosterwyck, Clara Peeters sau Judith Leyster. Și constat că, cel mai adesea, masteranzilor le sunt necunoscute aceste nume de femei care și-au depășit, frecvent, epoca. Între ele, Artemisia Gentileschi, educată de tatăl ei, Orazio, în spiritul operelor lui Caravaggio. Ieri seară am văzut la Teatrul Act o piesă zguduitoare, despre procesul pe care Artemisia Gentileschi i l-a intentat pictorului Agostino Tassi (profesorul ei de perspectivă) pentru viol. Timp de 7 luni, tot ea a fost torturată fizic și psihic, în încercarea de a se afla adevărul. Puterea artistei de a-și metamorfoza dramele în tablouri (chiar dacă sub masca unor teme veterotestamentare - Suzana și cei doi bătrâni sau Iudita și Holofern) a făcut din ea una dintre cele mai cunoscute pictorițe ale vremii, prima femeie acceptată în Academia de Artă de Desen din Florența. O pictoriță curajoasă, invitată să lucreze pentru Regele Charles I al Angliei, onorată de familia de Medici, sub patronajul căreia și-a desfășurat activitatea, și care a corespondat cu un alt spirit vizionar, Galileo Galilei. Artemisia și-a făcut mai multe autoportrete, în ipostaza de alegorie a Picturii sau de cântăreață din cobză, dar piesa "E adevărat, e adevărat, e adevărat" ne oferă un portret răvășitor al ei, aducând în contemporaneitate discuția despre abuz, viol și statutul femeii-creator în societate. Cele 3 actrițe - Mihaela Teleoacă, Florentina Țilea și Emilia Bebu - au jucat mai mult decât convingător. Mergeți să vedeți piesa, spune lucrurilor pe nume într-un mod autentic și emoționant, dincolo de orice duritate. La final, înlăcrimați erau și ochii actrițelor, dar și ai spectatorilor.' / Cristina Bogdan
& Florin (Dumitrescu) mi-a scris: 'Văzut piesa cu fata mea tonitzară care a vrut special să meargă după un tur Artemisia în muzee din Florența și Pisa. Plăcut maxim piesa. Bravissima la Bebu. Era o adolescentă în sală care plângea. Sugestii de figuri feminine puternice din Renaștere: Veronica Franco și Lucrezia Borgia.'
de neratat