'Albastru'

 

pudra aceea albastră

își făcuse în cele din urmă efectul.

îl priveam fără să pot să văd altceva –

doar o ceață albastră

care-i ascundea trupul mic.

ceața deasă a unei înserări

fără sfârșit.

prima dată i-am văzut picioarele.

albastre și țepene.

albastrul cupolelor care imită cerul – ca și cum el

ar fi călcat peste ceruri; și asta

era pedeapsa.

apoi ochii mei au rămas deschiși asupra

ochilor lui. cețoși,

fără să clipească

& ziua a dispărut undeva

în lungul șir al zilelor de după.

sângele vomitat de el înainte să.

doar pete

care în timp puteau fi și de cafea

pentru cineva

care n-ar fi știut –

dar eu știam.

 

& acum ziua asta prelungă

trupul meu tot mai mic

& ceața asta albastră.

/ Ligia Pârvulescu, 'Albastru'

// ph: Andro Pang