Scrisă azi, după tura de noapte & stat la povești cu Corina

locuim pe strada Amurgului

aici soarele nu răsare niciodată e liniște 

uneori pace

strada cotește lent apoi

brusc

apare o boală și bocete

 

tata era slab

iar în burtă un ghem tare

recidivă de la intestine la osul sacru au spus 

eram la spital de gardă

eram fericită când mama a sunat

acasă o vecină reușise să-i prindă tatei vena

să-i meargă perfuzia:

înainte să plec spre spital eu nu reușisem

decât să-l mângâi pe frunte

cu o mână tremurată

îmi arătase ceva pe fereastră

era doar cotul străzii pe care alunecăm cu toții

un râu tulbure leneș

 

abia dimineață am aflat că s-a dus

era mort de două ore, eu de două ore

îngrijeam de alții

de ani de zile îngrijeam de alții, mii - și a fost ca și cum

de mii de ori pe el l-am îngrijit

 

ca și pe ceilalți morți în război l-am înmormântat în aval -

așa am plâns cu toții mai ușor

și n-a fost nimic sacru în asta

 

locuim cu toții pe strada Amurgului

se întunecă tot mai mult

deși avem biserică și 

ținem toate posturile uneori

suntem mai liniștiți mai tăcuți

așteptăm aliniați

recidiva la sacru

/ 'strada Amurgului'

// ph: Alla Mingalëva