Sinuos a fost drumul până la Type 0 Negative, dar a trebuit să treacă obligatoriu prin dans și muzica anilor 50-60. Și asta pentru că tocmai când dădeam admiterea la liceu a ajuns și în România Dirty Dancing, care apăruse cu 2 ani mai înainte. Așa că atunci când colegii de liceu duceau adevărate războaie între rockeri și depeșari, eu ascultam liniștită Neil Sedaka și învățam să dansez în oglindă. Dansul ca și dedicare până la (aproape) profesie a venit mai târziu - și acum îmi aduc aminte spectacolele de dans, emoția dinainte să urc pe scenă, starea de transă cât dura show-ul - dar mai ales sutele de ore de antrenament, de muncă, de epuizare fizică și trasul de corp până când efectiv tremura de oboseală. După muzica anilor de aur am trecut la rock (și numai ascultând în neștire muzica anilor 50-60 am recunoscut originile și legăturile rockului cu acea perioadă și l-am înțeles în profunzimea lui, nu doar în aspectul de show-off). Și abia apoi am ajuns la Depeche Mode și Pink Floyd - care în percepția mea muzicală sunt indestructibil legați. Dar, cum spuneam, totul a început cu un film și cu muzica lui. Am văzut Dirty Dancing de vreo 50 de ori pe parcursul liceului. Și chiar și acum, sunt secvențe din film pe care le văd puse pe muzică - și știu cuvânt cu cuvânt ce spun personajele. So