Posts

Showing posts with the label ligia parvulescu

'Revoluții'

În revista Planeta Babel, un nou fragment din romanul la care tot scriu - iar călătoria asta îmi pare că e scopul și esența.

Darwin

De Doina Ruști mă leagă o prietenie veche și o anume rezonanță sufletească, dar nu numai din acest motiv am scris despre partea a doua a trilogiei la care lucrează și din care a publicat deja primele două părți. Ci mai ales pentru că mi-a readus în amintire lucruri care se estompaseră în vârtejurile uneori cețoase ale copilăriei și primei tinereți. Pentru că așa fac cărțile bune: te redau ție însuți.

De mulți-mulți ani prietenii știu că, atunci când văd ceva frumos, un cer albastru pe care se profilează siluete de copaci sau arhitecturi care taie respirația, exclam un singur cuvânt: Italia! Am văzut multe țări în atâția ani, din Europa, Africa, America Centrală și America de Sud și pot să spun fără ezitare că, în afară de Mexic, nimic nu se ridică la nivelul emoțional pe care-l am când sunt în Italia, legat de totul și de nimic, de toate acele mici detalii care pot crea un întreg univers de purșisimplufericire ❤️🤍💚 Așa că, atunci când am primit invitația din partea revistei Ficțiunea de a scrie despre vacanțe, în mod firesc mi-a venit în minte o vacanță petrecută toamna trecută în... Italia

Am scris despre Hesperus al lui Ioan Petru Culianu nu numai pentru că am primit cadou cartea în ediție princeps, ci mai ales pentru că, după ce am ajuns la ultimele ei rânduri și am văzut cum se întoarce asupra începutului și îl rescrie, rescriind timpul și timpurile, a devenit una dintre cărțile mele de suflet

Când cineva îți spune că tocmai a citit o recenzie despre una dintre cărțile tale în revista Ateneu, iar tu habar n-aveai că apăruseși. Tx, O.

Câteva gânduri pe care le-am scris pe marginea celui mai recent volum de versuri ale poetului Mihai Firică. Revista se găseşte în print în librăriile Humanitas şi Cărtureşti din toată țara.

În revista Ficțiunea, numărul cel mai nou - o parte mică din romanul la care (fără grabă) lucrez

11 ani de la lansarea primului meu volum de poezie și începutul prieteniei cu Claudiu Komartin. De atunci am mai publicat cărți, inclusiv proză, am apărut în antologii, am coordonat un volum colectiv, am publicat poezie, proză și articole în reviste literare, am primit și niște premii, multe au venit și au trecut - dar prietenia a rămas. În seara asta mi-am amintit cu nostalgie, cu ocazia acestei filmări, câți dintre noi erau atunci la microfon, recitând, și câți ascultau în sală. Și cum, de-a lungul anilor, unii dintre noi, atât de la microfon, cât și din sală, nu mai sunt aici.

Lectură pentru revista Ficțiunea - luna februarie. Din romanul în lucru.

Translucid, în lectura lui Gelu Diaconu

Am scris despre Crăciun și despre Lars von Trier în numărul din decembrie al revistei Ficțiunea. Nu corespunde cu ceea ce gândesc pe planul dezvoltării personale, dar este doar o parte din 'ceea ce a vrut să spună autorul/regizorul'. Cealaltă parte ar fi despre cum omenirea profită de bunătate și inocență prin cereri și comportamente abuzive. Dar este un articol pentru Crăciun, așa că am atins doar în trecere (două-trei cuvinte) acest aspect (mult mai) puțin luminos. Pe care, da, și pe acesta l-a intenționat autorul/regizorul :)

unknown

Un oraș

Nu am ştiut

Am urmărit

Am făcut asta 👉🏻

Astăzi, în revista Ficțiunea, o altă poetă care-mi place

Am ieşit puțin din criptă pentru a-mi vedea (auto)epitaful. În forma finală, tipărită, în Antologia "Doar o vorbă să-ți mai Spoon: River" - o antologie de epitafuri româneşti, realizată cu mare măiestrie şi talent de Ion Barbu, o antologie în care am regăsit (auto)epitafurile create de mulți oameni dragi pe care îi cunosc şi-i apreciez şi pe care abia aştept să-i citesc. Condițiile grafice sunt de excepție, precum sunt standardele de tradiție ale editurii Editura Paralela 45. Lansarea a fost azi..