'Revoluții'

 

îmi ascundeam fața după mână

ca și cum aș fi crezut:
ochiul altcuiva poate fura sufletul
mai ales dacă se uită prin sticlă 
vorbeam ceva despre vârste imposibile regrete
zâmbeam într-un mod incompatibil cu ceea ce am
devenit ani mai târziu când mi-a trimis înregistrarea -
cu un smile comm care transmitea zâmbetul de atunci în
formă actualizată.
acum locuiesc într-o casă liniștită
privesc lumea cum trece
uneori e rece îmi pun un pulover și tac.
singurul lucru care a rămas:
corpul care a schimbat milioane de celule.
nimic din urmele celuilalt nu mai există în mine
sunt cu totul altcineva dar
mă recunosc din ce în ce mai bine
în treceri revoluții și eșecul celor care nu știu cum să
fie altfel decât blânzi.
tot mai rar îl visez – visele acelea adânci și pline de semne
pe care uneori i le povesteam alteori nu.
acum niciodată.
am ajuns la o vârstă la care visele se întrerup prin simpla
mișcare a corpului de pe o parte pe alta.
mă uit la emisiuni despre supraviețuire de parcă
aș mai avea ceva de trăit.
aș înfrunta o situație de criză globală cu energia

unui melc care știe foarte bine -
casa e singurul lucru care contează.
exoscheletul unor calcifieri interne – și asta e
singura formă de extrovertire
a cuiva atât de obosit încât doar zâmbește.
dau replay la filmare
replay fără reply și fata aceea zâmbeşte se ascunde 
trăiește la nesfârșit în loop-ul înregistrării.
peste grădină s-a așezat bruma.
curând va ninge. se va duce
toată căldura din corpuri nu va mai fi
niciun deget care să apese reply

/ 'revoluții', 29 octombrie 2026

// ph: Dara Lobeira